Internarea nevoluntara

Insistăm asupra acestui capitol pentru a demonta concepția eronată că „bolnavii psihici pot să facă orice, că nu pățesc nimic”. Este cu totul și cu totul fals și sperăm că, citind aici, cei care comit acte antisociale să renunțe în a mai simula boli psihice și a-și mai “fabrica” dosare medicale în speranța că vor scăpa de responsabilitate. Au fost, de altfel, destule cazuri în care făptuitorii, cercetați penal, au renunțat la simulare când au fost informați asupra măsurilor de siguranță la care sunt supuși bolnavii psihici.

Sperăm că aceste informații să fie utile, în egală măsură, aparținătorilor bolnavilor psihici, consumatorilor de droguri și tuturor victimelor agresivității sau comportamentelor antisociale ale acestora.

Evident că lucrurile nu se întâmplă de la sine și, fără demersul inițial al celor lezați, care trebuie să depună plângere la Poliție sau la Parchet, față de o faptă concretă prevăzută de legea penală, nu se va ajunge la internarea nevoluntară a bolnavului.

Auzim zilnic cum părinții consumatorilor de droguri se plâng că au fost furați sau bătuți și ne cer să-i ținem internați „pe viață”. Familii întregi sunt distruse pentru că un membru al lor, bolnav psihic, a vândut pe nimic, a pierdut la jocuri de noroc sau a fost escrocat și a pierdut casa sau averea familiei. Un consumator de droguri și-a omorât mama la două zile după ce a fost eliberat din penitenciar (drogat, încercase să violeze o fată ziua, în parc). O grefieră a stat două luni cu mama sa moartă în casă și colegii de la judecătorie, deși o vedeau că este bolnavă, nu au făcut nimic ca să nu o jignească. Asociațiile de locatari se plâng de cei care se ceartă cu extratereștrii de la balcon, dar nu fac nimic.

Din păcate, societatea este inertă și nenorocirile sunt comentate în loc să fie anticipate.

De foarte multe ori, strigătele de ajutor ale familiilor sau victimelor sunt ignorate chiar de polițiști, fie prin necunoașterea legii, fie din comoditate (orice plângere penală înseamnă un dosar de cercetare). Așa s-a întâmplat cu vânzătoarea de la chioșcul de ziare și multe persoane care au fost omorâte de hărțuitorii lor, în ciuda a numeroase plângeri precedente la poliție.

Medicii psihiatri văd zilnic polițiști comunitari, care aduc bolnavii psihici la spital, fără să întocmească nici un dosar de cercetare, în ciuda plângerilor repetate ale familiilor; de cele mai multe ori, chiar ei sunt aceia care îi descurajează sau le resping reclamațiile, spunând că bolnavii psihici nu pățesc nimic. Așa se ajunge ca soțiile să fie omorâte de soții cu tulburare delirantă de gelozie, mamele schizofrene să își omoare altruist pruncii, alcoolicii să dea foc la casă, psihoticii sau depresivii să se sinucidă. Toată lumea fuge de răspundere, dar acuză spitalele de psihiatrie că nu-și fac datoria, iar bolnavii psihici umblă liberi pe stradă.

Internarea voluntară în secția de psihiatrie se petrece la fel ca în orice altă secție a spitalului. Pacientul solicită bilet de trimitere pentru internare din partea medicului de familie sau a oricărui medic specialist care are contract cu casa de asigurări. La internare, pacientul va semna consimțământul informat și angajamentul de a respecta regulile, personalul, programul și bunurile materiale.

Internarea medicală nevoluntară

Este fundamentată, în principal, din rațiuni de ordin penal și este reglementată de:

• Codul penal, art. 110 (măsura de siguranță medicală pentru persoanele care au săvârșit o faptă penală din cauza unei boli psihice sau consumului cronic de droguri);
• Codul de procedură penală, art. 247 alin. 1 și 248 alin. 9 (internare medicală nevoluntară provizorie până la hotărârea judecătorească definitivă);
• Codul de procedură penală, art. 184 (Expertiza medico-legală psihiatrică);
• Codul de procedură penală, art. 566-570 (înlocuirea sau încetarea măsurilor de siguranță);
• Legea 487/2002 republicată – Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice și Ordinul 488/2016 (Normele de aplicare a Legii sănătății mintale);
• Codul de procedură civilă, art. 939, internarea pentru efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice, în cauzele civile de punere sub interdicție judecătorească.

Aceasta înseamnă că internarea psihiatrică nevoluntară face referire la persoanele care, din cauza unor tulburări psihice, fie pot să comită acte antisociale sau să se autovătămeze (caz în care internarea are rol preventiv și este demarată de medicul psihiatru), fie au comis deja o infracțiune și sunt cercetate penal sau în curs de judecată, internarea nevoluntară fiind dispusă de instanța de judecată, direct sau la solicitarea Parchetului.

Astfel, există șase situații de internare nevoluntară:

• Dispusă prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, în baza art. 110 Cod penal – măsură de siguranță aplicată persoanelor care au comis o faptă penală fără discernământ, din cauza unei boli psihice; în acest caz, persoana va fi internată în secția Psihiatrie a SCJU Constanța, numai până la asigurarea transportului cu ambulanța la Spitalul de Psihiatrie și măsuri de siguranță Săpoca;
• Dispusă prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă – înlocuirea măsurii obligării la tratament în ambulatoriu cu cea a internării (prevăzută de art. 110 Cod penal). Procedura e reglementată de Codul de procedură penală, art. 456-470;
• Internarea nevoluntară provizorie dispusă de instanța de judecată în baza C. proc. pen. (art. 247-248), până la hotărârea judecătorească definitivă, pentru a înlătura periculozitatea socială a unui bolnav psihic, care a comis o faptă penală;
• Internarea medicală nevoluntară din perspectiva necesității administrării probelor în procesul penal (art. 184 din Codul de procedură penală) pentru efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice, în condiții de internare;
• Internarea nevoluntară pentru efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice, în cauzele civile de punere sub interdicție judecătorească, în conformitate cu prev. art. 939 C. proc. civ.;
• Internarea medicală nevoluntară în regimul Legii nr. 487/2002, Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice.

Observăm că toate procedurile de internare nevoluntară sunt dispuse de instanța competentă, ultima fiind inițiată de medicul curant din secția de psihiatrie, direct sau la solicitarea prealabilă a unui terț.

Legea 487/2002 reprezintă reglementarea-cadru în materia internării nevoluntare decisă de medicul psihiatru curant din secția de psihiatrie.

Întocmirea acestei proceduri are un dublu scop:

• Cunoașterea și respectarea cadrului legal al internării nevoluntare, pentru a se elimina suspiciunea încălcării drepturilor fundamentale cetățenești în oricare din etapele și instanțele actului medical;
• Colaborarea și sincronizarea tuturor instituțiilor implicate (poliție, jandarmerie, pompieri, serviciul de asistență socială al Primăriei, serviciul de ambulanță, UPU, secția Psihiatrie, Judecătorie), fiecare având rolul său precis, stabilit prin lege.

Etapele internării nevoluntare în baza Legii 487/2002 sunt:

1. Solicitarea internării nevoluntare (persoanele abilitate, modelul solicitării);
2. Depunerea solicitării de internare nevoluntară la ambulanță, în vederea transportului în UPU-SCJU apoi în secția Psihiatrie;
3. Transportul persoanei până în secția Psihiatrie;
4. Aprecierea oportunității internării nevoluntare de către medicul psihiatru de gardă;
5. Demararea și desfășurarea procedurii de internare nevoluntară;
6. Asigurarea transportului pacientului din secția Psihiatrie la Judecătorie;
7. Externarea pacientului.

Fiecare etapă este reglementată de Legea 487/2002 și de Normele de aplicare actualizate în anul 2016.

Solicitarea internării nevoluntare

Poate fi formulată de una dintre persoanele prevăzute la art. 56 alin. (1) din Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată:

(1) Solicitarea internării nevoluntare a unei persoane se realizează de către:
a) Medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire această persoană [în ambulatoriu];
b) Familia persoanei;
c) Reprezentanții administrației publice locale cu atribuții în domeniul social-medical și de ordine publică;
d) Reprezentanții poliției, jandarmeriei sau ai pompierilor, precum și de către procuror;
e) Instanța de judecată civilă, ori de câte ori apreciază că starea sănătății mintale a unei persoane aflate în cursul judecății ar putea necesita internare nevoluntară.

(2) Motivele solicitării internării nevoluntare se certifică sub semnătură de către persoanele menționate la alin. (1), cu specificarea propriilor date de identitate, descrierea circumstanțelor care au condus la solicitarea de internare nevoluntară, a datelor de identitate ale persoanei în cauză și a antecedentelor medicale cunoscute.
(3) Procedura revăzută la art. 61 și următoarele se aplică în mod corespunzător.

Solicitarea trebuie să includă:

a) Datele de identitate și calitatea solicitantului;
b) Datele de identitate ale persoanei în cauză și precizarea antecedentelor medicale cunoscute;
c) Descrierea motivelor și circumstanțelor care au determinat solicitarea de internare nevoluntară;
d) Data și ora solicitării;
e) Semnătura solicitantului.

Transportul și internarea

Transportul cu ambulanța trebuie consimțit în scris de către orice pacient. În cazul în care nu consimte, se impune prezentarea solicitării scrise a internării nevoluntare din partea aparținătorilor care au apelat serviciul de urgență. Personalul serviciului de Ambulanță trebuie să solicite familiei documentația necesară spitalizării: act de identitate, cardul de sănătate, dovada calității de asigurat.

În cazurile ce reprezintă urgențe, când familia, organele de poliție, jandarmerie, pompieri și asistență socială, constatând natura situației, vor întocmi solicitarea de internare nevoluntară, vor solicita ambulanța și o vor înmâna personalului medical al acesteia, care va însoți pacientul până la UPU și apoi în secția Psihiatrie.

În situația în care pacientul internat nevoluntar nu este asigurat sau nu prezintă cardul de sănătate și familia refuză să rezolve problema, prejudiciind astfel spitalul, decontul de cheltuieli se va trimite acesteia pentru plata spitalizării.

În concluzie, internarea nevoluntară dispusă de medicul psihiatru are rolul de a preveni vătămarea sa ori a altora, din cauza bolii psihice. Durata internării în secțiile de psihiatrie este la latitudinea medicului curant (în medie, o lună).

Mulți aparținători, speriați, îngroziți și depășiți de gravitatea bolii și de noncomplianta pacientului, ne roagă să-l ținem internat luni sau ani de zile. Nu se poate, pentru că într-un spital de urgență durata fiecărei boli este reglementată de către Casa de Asigurări și Ministerul Sănătății. De exemplu, durata maximă de spitalizare în cazul unui pacient cu schizofrenie este de 52 de zile.

Internarea de lungă durată a bolnavilor care nu au comis fapte penale se numește instituționalizare și se face în spitale de cronici. În Constanța nu există niciun spital pentru boli psihice cronice. Singurele centre care pot adăposti pe termen lung acești bolnavi sunt centrele Direcției Generale de Asistență a Persoanelor cu Handicap (DGASPC). Dacă un bolnav psihic comite o faptă penală, persoana vătămată trebuie să facă plângere la poliție. Se întocmește un dosar de cercetare penală în timpul căruia se constată că făptuitorul este bolnav psihic. Dacă există suspiciunea că fapta a fost comisă din cauza bolii psihice, procurorul poate propune instanței internarea nevoluntară, până la pronunțarea hotărârii judecătorești definitive, în conformitate cu prev. art. 247 și 248 C. proc. pen.

Pentru confirmarea bolii psihice, a relației de cauzalitate cu fapta și stabilirea discernământului la data comiterii faptei, procurorul va dispune efectuarea expertizei psihiatrice medico-legale. Medicul legist poate recomanda ca expertiza să se facă în condiții de spitalizare. În acest caz, procurorul propune instanței internarea nevoluntară, în conformitate cu prev. art. 184 din C. proc. pen.

În cazul în care comisia medico-legală psihiatrică, în urma examinării, constată că fapta a fost comisă fără discernământ, din cauza stării de alienație, recomandă luarea față de făptuitor a măsurilor de siguranță prevăzute de art. 109 și 110 C. pen., anume obligarea la tratament în ambulatoriu sau în condiții de internare. Prin hotărâre judecătorească definitivă de încadrare în prev. art. 110 C. pen., făptuitorul va fi internat într-un spital pentru măsuri de siguranță, timp de minim 1 an.

Dacă învinuitul sau inculpatul, bolnav psihic (afecțiune gravă remisă, afecțiune ușoară/medie, fără afectarea competenței psihice) a săvârșit fapta cu discernământ, acesta va răspunde penal, conform legii și va putea urma tratament psihiatric de întreținere în arest sau penitenciar.

În situația în care, după evaluarea medico-legală psihiatrică, se concluzionează că făptuitorul, bolnav psihic, a săvârșit fapta cu discernământ (răspunde penal, conform legii), iar la data examinării este decompensat și necesită tratament de specialitate, având în vedere diminuarea pericolului social, instanța poate decide internarea pacientului, pe o anumită perioadă, într-un spital de siguranță, urmând ca după însănătoșire sau remisiunea episodului acut, să execute pedeapsa în penitenciar, dacă, între timp, a survenit o condamnare definitivă. Pe timpul executării pedepsei va putea fi internat în secția psihiatrie a spitalului penitenciar pentru tratament specific.

Deci, nimeni nu rămâne nepedepsit sau netratat medical.